X

“Tare ca fierul” nu e doar o expresie, iată cât de important este pentru organism! Câteva ponturi de la specialişti

Ce ştim, cu siguranţă, de la medici, experţi, cercetători, oameni de ştiinţă, e că fierul este un mineral esenţial pentru viaţă. Fără el, nu s-ar produce globulele roşii din sânge – hemoglobina, pigmentul roşu din muşchi – mioglobina, – precum şi unele enzime. Este absolut necesar pentru creşterea şi dezvoltarea organismului sau a rezistenţei împotriva bolilor, spun specialiştii pe adevărul.ro.

Şi care ar fi cele mai bune surse naturale de fier? Găsim în carnea de porc, de vită, în ficat, în piersici uscate, în făina de cartofi, în gălbenuşul de ou, în nuci, fasole, sparanghel sau scoici. Dar ceea ce trebuie clarificat din start e că doar 8% din aportul total de fier este absorbit şi intră efectiv în circuitul sanguin.

Un adult mediu care cântăreşte 75 de kilograme are aproximativ 4 grame de fier în organismul său. Hemoglobina – care conţine cea mai mare cantitate a fierului – este reciclată şi reutilizată pe măsură ce celulele sângelui sunt înlocuite la fiecare 120 de zile. Fierul legat de proteine – feritina – este stocat în organism, la fel cum este stocat şi fierul din ţesuturi – prezent în mioglobină – în cantităţi foarte mici, se arată în materialul din ziarul Adevărul.

De asemenea, pentru a asimila fierul, organismul mai are nevoie de cupru, cobalt, mangan şi vitamina C. Fierul este necesar totodată pentru buna metabolizare a vitaminei B. Cantităţi mari de zinc şi vitamina E interferează cu absorbţia de fier.

Citeşte şi: Avertisment dur al medicilor: Ce boli grave ascund ameţelile

Atenţie la ceaiul şi cafeaua în exces

Medicii ne anunţă că lipsa fierului poate determina apariţia anemiei feriprive. În timp ce cantitatea excesivă contribuie la formarea radicalilor liberi şi la creşterea riscului de atac de cord, mai ales în cazul bărbaţilor, avertizează farmacologul dr. Earl Mindell.

Femeile cu sângerări abundente la menstruaţie, persoanele vegetariene sau cele care urmează diete stricte se pot confrunta cu un deficit de fier în organism.

Totodată, băutorii de cafea şi de ceai ar trebui să ştie că este foarte probabil ca aceste băuturi consumate în exces să inhibe absorbţia de fier în organism.

De asemenea, înainte de administrarea unor suplimente cu fier, e bine să vă testaţi. Sunt contraindicate în cazul existenţei unei infecţii în organism pentru că bacteriile au nevoie de acest mineral pentru a se dezvolta. Fierul interacţioneză cu medicamente antitiroiidiene şi amplifică efectul acestora. Împreună cu fierul, poate să scadă prea mult funcţia tiroidiană.

sursa: adevărul.ro

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro